Kasparov si Nemtsov in arestul lui Putin

Pe 24 noiembrie, în capitala Federatiei Ruse, ţara aflată plină campanie electorală, a avut loc arestarea maestrului cu renume mondial Gari Kasparov (în stânga). Aceasta s-a produs în cadrul unui miting organizat de societatea civilă şi alături de el au mai fost arestaţi alţi 431 de participanţi la acţiunea de protest. Opinia internaţională a criticat dur aceste "mişcări forţate" ale puterii care prin aşa metode încearcă să impresioneze electoratul prin lovituri dure asupra opoziţiei. Mai mult ca atît campionul mondial la şah a fost judecat şi închis pentru 5 zile. Astfel, nici renumele mondial, nici experienţa sa în viaţa politică şi chiar faptul că este candidat la funcţia de preşedinte, alegerile carouia vor avea loc în 2008 nu l-au putut îndreptăţi pe unul din liderii opoziţiei cum nu de altfel este Gari Kasparov. Fără a mai aştepta mult timp, autorităţile federale au mai arestat un alt concurent electoral - Boris Nemţov (în dreapta), el fiind nimeni altul de cât preşedintele Uniunii Forţelor de Dreapta. Această agresiune a avut loc a 2-a zi după incidentul din Moscova soldat cu arestul lui Kasparov şi în al 2-lea după împortanţă oraş rus - Sankt Peterburg. Deasemenea participând la o miting de protest a opoziţiei, manifestanţii, printre care şi Nemţov au fost reprimaţi dur de forţele de ordine, sub pretextul că au desfăşurat drapelele Partidului Naţional Bolşevic, partid interzis prin lege de către actuala administrţie a Federaţiei Ruse, şi transportaţi cu forţa la sectorul de poliţie. După 2 ore de interogarări, cunoscutul lider politic a fost repus în libertate. Aceste areste sunt mai mult o demonstraţie de forţă a actualii guvernari care pe lângă faptul că a centralizat statul a reuşi practic să monopolizeze strucutirile mass-media şi să întreprindă lovituri dure asupra acelor businessmani, şi nu numai, care îşi doresc o conducere mai democratică pentru poporul rus, cum ar fi cazul Hodorcovschi şi Berezovschi.

"Team Building" sau Cum să-ţi creezi o echipă

Azi am participat şi eu la o, aşa zisă, şedinţă de Team Building petrecută de cmb.md Pe lângă faputl că a fost amuzant a urmărit şi un scop practic - crearea unei echipe, de fapt, din traducere din engleză aceasta şi înseamnă Team Building.
Pentru început s-a pornit de la conştientizarea faptului că reprezentăm un grup şi urmărim careva interese, multe din ele comune. Practic începutul a fost mai mult un "start de degajare" între membrii grupului toţi fiind pregătiţi pentru discuţii mai "serioase". De bine, de rău am trecut la o pauză de cafea, după care am început să trecem direct la probleme, analizând nişte jocuri. Ca să fiu cinstit nu prea am avut suport teoretic în acest domeniu, dar practica politică ma ajutat extrem de mult aici. Astfel, încetul cu încetul moderatorii ne-au deplasat mai departe pe axa cronologică a evenimentului şi fără să mai observăm noi cum, am început a discuta deja despre etapele în dezvoltarea unui grup. Şi ca să fim aici pe deplin serioşi - nici prin gând nu mi-a trecut că echipa trece aşa un proces de complex în crearea şi dezvoltarea sa. Este un fenomen foarte intresant şi am în plan să mai scriu articole referitoare la echipă şi liderism. Trecând cu brio şi de etapa dată am ajuns la determinarea rolurilor într-o echipă, aici eu v-aşi recomnada Testul Belbin , care ajută cel mai eficient să te dermini cel rol ocupi tu într-un colectiv. Într-un final am ajuns să fim mai aproape unul de altul şi cel puţin, zic şi eu, "am scăpat de ecusoane" :)
Voi mai reveni cu ceva nou la tema dată pe parcurs

Coridoare politice sau Kremlinul prezintă: "Încă un joc de culise pentru Moldova"

În primul rând aş dori să mă abat puţin de la subiect, şi să îmi cer scuze în faţa puţinilor cititori, pentru nepasarea cu care am abordat lucrul asupra acestui blog.

"Coridoare politice" - doar astfel pot fi denumite aceste încercări ale Kremlinului în relaţia sa cu Chişinăul, pe care tot îl poartă cu "acadeaua" rezolvării conflictului de pe Nistru de mai bine de 15 ani. De alftfel, dacă ar fi să spunem lucrurilor pe nume, nu văd ce altceva ar mai putea să o ţină pe Republica Moldova în arealul de influenţă a Moscovei. Mai mult ca atât, de o vreme încoace "amicii" de la Kremlin se joacă de-a "ţara-n bunghi" cu cei de la Preşedinţie pregătind un plan "bombă" pentru toată lumea care ar prevedea reîncadrarea Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. Nu mă voi axa mult la tema dată că s-a scris mult deja, şi nici nu voi lua o opinie faţă de necesitatea reintegrării părţii Transnistrene, aici procesul prezintă un mai mare interes.

De la o vreme încoace locuitorii autoproclamatei republici nistrene nu mai primesc salariile şi pensiile cuvenite. Această situaţie se datorează paşilor întreprinşi de Moscova, şi anume - sistarea ajutorului financiar. Mai mult ca atît în vreme ce demnitarii Tiraspoleni îşi înregistrează firmele în RM şi se bucură de tot luxul vieţii libere şi nelimitate în bani, oamenii simpli încep a se dezamăgi în liderii săi şi caută o scăpare spre Chişinău. Cam aşa trebuie să deruleze întregul plan de "unificare" a Republicii Moldova în prima sa etapă. Mai mult ca atît Chişinăul, de la o vreme încoace se tot aruncă cu propuneri care mai de o naivitate dubioase la adresa Tiraspolului, sperând adragerea maselor transnistrene de partea sa. Această inţiativă nu poate de cît să fi salutată, însă existenţa transparenţii în cadrul unui aşa proces este implicită într-un stat de drept, sau nu suntem noi unul? Şi mai avem noi oare să fim purtaţi mult de "mânuţă" prin coridoarele politice de la Kremlin?

R.Moldova vs UE

UE a fost concepută iniţial ca un spaţiu cu circulaţie liberă, lipsit de taxe vamale şi impozite pe mărfuri străine, o piaţă de desfacere comună avantajoasă pentru statele membre ale acestei organizaţii, însă se pare că în ultimii ani Europa ia o cu totul altă amploare decît cea care ar trebui să fie, interesele economice cedează intereselor politice, iar NATO îşi dictează condiţiile sale. UE devine un instrument de implimentare a politicii militare – a intereselor americane.
În 2007 România şi Bulgaria devin membre a Uniunii Europene. State în care s-au făcut investiţii enorme pentru a ridica nivelul lor economic şi a aduce infrastructura la standardele europene. Cu toate acestea ele nu au fost pregătite pentru integrare, efectul investiţiilor nu a fost aşteptat şi ţările au fost practic încorporate cu forta în UE. Este absurd să afirmăm că consiliul Europei a optat pentru dinamizarea integrării prin însăşi integrarea acestor două ţări, în acest caz populaţia doar primeşte cetăţenie europeană avînd posibilitatea să fugă în alte colţuri ale Europei neaducînd nici o contribuţie proprie sale ţări. România este un stat mult prea naţional ca să se considere un stat european, o ţară unde valorile naţionale şi tradiţiile sunt puse mai presus decît orice avantaj economic, din această cauză mai pe urmă apar probleme de tipul „ciobenii se revoltă din cauza condiţiilor care le sunt impuse, ei sunt nevoiţi să trecă la standartele europene pentru a putea să-şi realizeze produsele.” România trebuia să parcurgă un drum cel puţin de 20 de ani pentru a putea acumula cantitatea de conştiinţă civică necesară transformării acestui teritoriu într-un spaţiu cu adevărat european şi nu doar într-o gaură de scurgere a populaţiei în ţările dezvoltate ale Europei.
Nu ăsta a fost scopul însă, interesele economice n-au stat la baza integrării din 2007, România şi Bulgaria au aderat ca puncte strategice. Integrarea în UE practic reduce la zero şansele de implimentare a intereselor ruseşti în acest spaţiu. Ţinînd cont de faptul că Balcanii au fost dintotdeauna ţinta supremă a politicii de cotropire ruseşti iar România punct de trecere spre Balcani. UE pur şi simplu zădărniceşte orice intenţie a Rusiei şi limitează sfera acesteia de influenţă prin lărgirea sferei de influenţă americană. Defapt nu există nici-o Uniune Europeană în estul Europei, există doar NATO cu interesele americane şi mai apoi Rusia ameninţînd de pe celălalt mal al fluviului.
Următoarele ţări care stau la poarta Europei sunt Croaţia şi Moldova. Croaţia va fi integrată pe bază economică, ea a atins deja nivelul european şi aşteaptă doar legalizarea ei ca membru al UE, Moldova însă, va fi pur şi simplu înghiţită, cu Transnistria sau fără, n-are nici o importanţă, cert este un lucru, că odată cu integrarea Moldovei se vor stabili exact sferele de influenţă. Ucraina şi Belarusi vor rămîne a Rusiei iar restul Europei va aparţine S.U.A.. Europa nu ţine cont şi nici nu are nevoie de problema românească, R.M. este privită ca o bucată din interesele Rusiei, acapararea Moldovei va fi una din micile victorii de tipul a ceea ce s-a întîmplat în Georgia, care în curînd sau mai tîrziu vor distruge Rusia.
Vorbind însă de situaţia noastră, o eventuală integrare europeană nu înseamnă şi unirea cu România, Europa nu va avea necesitatea acestei uniri, în primul rînd va hotărî că nu are sens atunci cînd practic nu există noţiunea de stat, populaţia avînd dreptul la libera circulaţie, iar în al doilea rînd majorarea populaţiei României cu 4 mil. de oameni înseamnă mai multe voturi în consiliul Europei, ceea ce devine deja periculos, crearea unei noi forţe politice în cadrul Europei.
Primind cetăţenie, o parte din populaţia română a R.M. va migra în Europa, iar ceilalţi vor fi asimilaţi de cultura rusească de aici. Ruşii nu pleacă nicăieri, economia e în mainile lor, cele mai bune locuri de muncă le deţin ei; şi în general întotdeauna le-a fost bine aici, îşi vor crea Europa la ei acasă, pe cînd românismul autohton este ameninţat, el nu se va putea lupta cu o cultură rusească mult superioară avînd totodată drepturi egale. Problema e că ideea naţională va dispărea complet, ea nu va mai fi necesară, oamenii vor opta pentru comfort. Nu susţin că integrarea europeană este distrugătoare, afirm doar că aceasta trebuie să se realizeze prin unirea cu România, altfel acest teritoriu va fi pierdut pe veci.

Cum poate un partid politic spori încrederea cetăţenilor moldoveni faţă de sine?

Formaţiunele politice sunt baza democraţiei şi ele trebuie sa servească drept piloni principali pentru perfecţionarea statului de drept. Minimul necesar funcţionării unui mecanism de feed-back între societatea civilă şi partidele politice sunt încrederea reciprocă şi implicarea fiecărui cetăţean în rezolvarea problemelor comunităţii.
Problema principală cu care se confruntă partidele politice aflate astăzi atît la guvernare, cît şi în opoziţie, constă în faptul că societatea civilă se află într-un proces de revenire de la forma inhibată care era prezentă în cadrul URSS, la una activă – normală pentru o societate democratică. Pentru a spori încrederea în partide este necesar ca cetăţenii sa dobândească capacitatea de a privi critic atît la acţiunele unei formaţiuni politice, cît şi la cele proprii. Noi nu putem construi un stat de drept neavînd o societate civilă ce nu se autorespectă şi nu poate sancţiona un partid politic ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin platforma electorală precedentă.
Pentru a demara procesul de dezvoltare a societăţii civile nu avem nevoie numai de structuri mass-media libere şi imparţiale, transparenţă, liberatatea persoane ş.a. – acestea fiind doar fundamentele funcţionării unui stat democratic. Republicii Moldova îi este necesar un exemplu din partea unui partid politic ajuns la guvernare ce va prezenta respect atît pentru societatea civilă, cît şi faţă de formaţiunile aflate în opoziţie. Aici, noi, tinerii ce ne implicăm activ în viaţa politică putem să dăm un exmplu bun tuturor cetăţenilor ce trebuie să manifeste un interes sporit şi o reacţie promtă la tot ce are loc în cadrul politicii interne.
Indiferenţa opiniei publice atît la campaniile electorale cît şi la întreaga viaţă politică este datorată lipsei conştiinţei civice a cetăţenilor RM. Problema principală constă în faptul că nu poţi educa o persoană cu conştiinţă civică neavînd la bază una naţională. Este absolut necesar ca toţi cetăţenii să fie educaţi în context naţional avînd dreptul la o istorie, cultură, limbă – stat naţional. Lipsa cărorva elemente din această axă sau variabilitatea interpretării lor de la o guvernare la alta nu poate aduce de cît la crearea unui confuz în cadrul conştiinţei naţionale, ca rezultat fiind lipsa celei civice.
Pentru a obţine succes unui partid politic deasemenea îi este absolut necesar să înţealeagă mentalitatea poporului care a rămas una conservativă şi strîns legată de relegie, care şi ea la rîndul ei în fond este creştin-ortodoxă.
O dată ce un partid politic va înţelege influenţa acestor factori asupra opiniei publice şi va ţine cont de ei în luarea deciziilor, inevitabil va obţine succes politic şi încredere în acţiunele sale din partea societăţii civile.
Spre final aş mai dori să adug că încrederea este un sentiment foarte fin acordat de oameni care este extrem de greu de căpătat şi uşor de pierdut, cu atît mai mult pentru un partid politic.